Treasure Hunt

Fiindcă proiectul nostru are ca esenţă fericirea copiilor, echipa Euroscola a Colegiul Național ”Costache Negruzzi” Iași a realizat pe 22 Septembrie o activitate distractivă, dar și informativă în diferite puncte importante din orașul Iași relevante pentru proiectul ales, având probe cu scopul de a-i informa atât pe participanți, cât și pe oamenii din oraș despre “100 de inimi pentru 100 de copii”.

Punctul de start, unde toate echipele formate din participanți (în număr de 60) s-au alăturat și au plecat în vânătoarea de comori #heartzz, a fost Facultatea de Medicină a Universităţii ”Gr. T. Popa” Iași, urmând să parcurgă cele șase puncte (Institutul de Boli Cardiovasculare, Maternitatea ”Cuza Vodă”, Vivertine, Sediul Crucii Roșii, Facultatea de Bioinginerie Medicală) unde aveau indiciile și probele ce trebuiau realizate, ultimul punct (unde a fost și ”comoara” ascunsă) fiind la Colegiul ”Costache Negruzzi” Iași. Toată activitatea a fost monitorizată atât de echipa negruzzistă Euroscola, cât și de aplicația mobilă folosită de participanți, Actionbound, cu ajutorul căreia participanţii au găsit indiciile necesare, au efectuat probele şi au putut urmări harta comorii. Toate probele au fost strâns legate de specificul campaniei de promovare, participanţii fiind nevoiţi să informeze membrii comunităţii locale despre proiectul promovat pentru a aduna puncte, să resolve puzzle-uri cu mesajul campaniei, să răspundă la întrebări legate de Uniunea Europeană, să deseneze logo-ul echipei Euroscola, toate acestea pentru a-şi încheia cu success misiunea.

Evident, eforturile tuturor au fost răsplătite: toţi “vânătorii” inimoşi au primit diplome de participare, iar echipele câştigătoare au avut parte de premii pe măsura devotamentului și curajului lor de a străbate orașul și de a trece cu brio de toate misiunile.

Image may contain: text

Create your website at WordPress.com
Get started
%d bloggers like this:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close